Igiena orala la copii ( intrebari frecvente)

IN CE CONSTA IGIENA ORALA A BEBELUSULUI?
Incepe prin a-i masa usor gingia cu o compresa sterila, umezita dupa fiecare masa (san, biberon, masa solida). Bebelusii sunt foarte atrasi de gurita lor, asa ca nu-ti fie teama ca i-ar putea displacea “masajul”. Pe masura ce incep sa erupa dintii, masajul umed pe gingiile lui inflamate, iritate si sacaitoare cat cuprinde va fi foarte reconfortant. Stergerea permanenta a gingiilor il vor ajuta pe cel mic sa elimine bacteriile care provoaca cariile dentare, obisnuindu-l, totodata, cu periatul de mai tarziu al dintilor de lapte.
Caria de biberon este foarte des intalnita in cazul copiilor care obisnuiesc sa adoarma cu biberon de apa sau suc de fructe 

Periuta de dinti

Odata cu aparitia primului dinte, intre lunile 6-12 de viata, ii poti face cunostinta celui mic cu periuta de dinti. Asigura-te ca este o periuta moale, cu margini rotunjite, pentru a nu-i rani gingia. Periuta cu peri de silicon care se introduce pe degetul mamicii este foarte indicata pentru aceastaperioada. Perierea simpla, doar cu putina apa, e suficienta, insa daca medicul de familie sau pediatrul/ dentistul copilului recomanda pasta de dinti, foloseste o cantitate foarte mica, de marimea unui bob de mazare fina. Bebelusilor le place gustul pastei de dinti si o vor inghiti

Cat de des? Perieaza-i dintii dupa fiecare sesiune de hranire si inca o data inainte de culcare. Pastrand rutina aceasta inca de la nastere, periajul gingiilor va deveni un moment “cautat” de copilul tau. 

De ce este atat de importanta?

Igiena stricta inca de la nastere este mult mai importanta decat iti vine a crede. Smaltul dintilor bebelusilor este mult mai fin decat al adultilor, fiind mult mai vulnerabili in fata bacteriilor care cauzeaza cariile. Caria unui dintisor evolueaza rapid si are un impact negativ asupra dentitiei: penetreaza rapid smaltul, apoi dentina (structura de sustinere a dintelui), apoi infecteaza nervul.

Dintii de lapte ai bebelusului nu sunt permanenti, atunci de ce ar trebui sa insistam atat pe igiena lor?

Majoritatea dentistilor cred ca dintii de lapte trebuie sa ramana in gurita cat mai mult posibil, pentru a servi ca substituent dintelui permanent care ii va lua locul. Cand dintii de lapte cad de timpuriu, dintii din jur se vor inclina catre spatiile astfel create, ceea ce poate face ca dintii permanenti sa erupa stramb.

• Dintii de lapte pastreaza loc in gurita pentru cei permanenti
• Ofera fetei infatisarea normala
• Ajuta in dezvoltarea unui limbaj clar, coerent

• Ajuta la hranirea copilului (dintii cariati sau lipsa lor impiedica pe cel mic sa mestece corect, facandu-l sa respinga mancarea)

• Ofera un start sanatos dintilor permanenti (caria si infectia intalnita la dintii primari pot cauza pete negre la suprafata dintilor permanenti care se dezvolta sub cei de lapte)
Stiati ca folosind aceeasi lingura cu copilul sau gustarea mancarii copilului cu lingura cu care ii dam sa manance transfera bacteriile cauzatoare de carii din cavitatea noastra bucala in cea a copilului? Este important ca cei mici sa beneficieze de un set de tacamuri numai ale lor. O lingurita care cade nu trebuie curatata in gura noastra, ci sub fir de apa continuu de la robinet.


Imagini